Tuesday, December 28, 2010

Frunza lui Udrea facuta posta

Frunza poate fi vă­zută pe toate maşinile ce trans­por­­tă scrisori sau alte bunuri de către Poşta Slovenă

Brandul turistic al României, cu sloganul "explore the Carpathian garden", care a fost lansat în vară la Shanghai, invită la explorarea "grădinii carpatice" în culori vii, predominant nuanţe de verde, dar şi albastru, galben şi portocaliu, care amintesc de natură, soare şi mare.Oficiul Internaţional pentru Invenţii şi Mărci (OHIM) şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) au declarat brandul turistic al României original şi unic, acesta urmând să fie folosit în toate campaniile internaţionale de promovare, a declarat marţi ministrul Dezvoltării, Elena Udrea.

Potrivit ministrului, The Office for Harmonization in the Internal Market (Trade Marks and Designs - OHIM) a declarat brandul României ca fiind original pe 28 octombrie, iar răspunsul celor de la OSIM a venit în urmă cu o lună.
Udrea a adăugat că a primit o declaraţie de la compania pe site-ul căreia era postată o imagine similară celei din brandul turistic al României, în care era specificat că desenul din logo-ul românesc este original.
Brandul de turism a fost realizat de asocierea THR - Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA - Taylor Nelson Sofres.

No comments: